𝐂𝐮𝐦 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐂𝐨𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚𝐫𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐞 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚?

Iuliana Violeta Costaș, #coach acreditat Romanian Coaching Institute, te invită să faci cunoștință cu fascinanta lume a Coachingului prin artă și a beneficiilor acestui tip de ghidare în viața personală sau profesională.

🗣 “Coachingul este arta întrebărilor geniale! Coachingul prin artă este modalitatea de a găsi răspunsuri la întrebările geniale, folosind creativitatea și deschiderea către orizonturi mereu noi. Prin acest tip de abordare, soluțiile apar în altă lumină și din alte perspective, diferite și mult mai simple.

ℹ Desenul, pictura, modelajul, muzica și dansul sunt modalități prin care putem ieși din cotidian și rațional, manifestându-se creativitatea și copilul interior, indiferent de vârstă.

𝐂𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐂𝐨𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚𝐫𝐭𝐚̆?

📌 Acest tip de coaching este modul prin care ne putem regăsi bucuria de viață. Stimulând creativitatea putem afla noi perspective a unor situații de viață sau soluții, mult mai ușor de aplicat. Coachingul prin artă ne ajută să comunicăm mai ușor cu persoanele cărora nu le este facil să-ți exprime sentimentele sau trăirile. Uneori, putem comunica fără cuvinte, doar folosind arta.

🗣 Simt nevoia să vă împărtășesc o experiență care mi-a rămas în suflet. Am avut bucuria să lucrez cu un grup de copii minunați în cadrul unui atelier. Fiecare copil a desenat pe spațiul său de lucru, un element reprezentativ pentru el. Astfel că unii și-au desenat familia, casa, mașina, animalul de companie, prietenii, jocul preferat. Unii au folosit mai multe culori, alții mai puține. O fetiță frumoasă ca un înger, tăcută și tristă, a desenat pe tot spațiul acordat o casă, pomi și flori, toate cu o singură culoare, maro închis, chiar dacă îi oferisem și altele. La final a tăiat tot desenul cu multe linii în diagonală, ca și cum ar fi anulat tot. Am aflat că părinții erau despărțiți și plecați din țară, iar ea era crescută de una dintre bunici. Desenul a fost modul prin care și-a exprimat trăirile pentru care nu avea cuvinte.

✅ Adulții, care poate nu au mai desenat din copilărie, în clipa în care și-au schițat pe hârtie o situație de viață, o provocare, fiind ghidați de coach, au putut găsi o soluție, o conștientizare care i-a dus spre atingerea obiectivelor.

✅ Este mult mai ușor să găsim soluții din zona creativității. Le găsim relaxat, pentru că avem ancore mentale din copilărie, când totul era posibil în jocurile noastre, când puteam schimba imediat scenariul în funcție de condiții și, desigur, totul era simplu și posibil.

Oare este atât de greu să facem asta și ca adulți? Oare cum ar fi abordarea unor situații de viață provocatoare, din perspectiva copilului de altă dată care era convins că totul e posibil? Ce soluții ar găsi copilul din noi? Adultul de azi cum le-ar privi?

✅ Coachingul prin artă este un mod creativ de a ieși din stresul cotidian. Repetând suficient de mult putem crea noi conexiuni neuronale. Acest tip de coaching este o modalitate de a ne echilibra și transforma, indiferent de forma prin care este practicat. Important este să ai alături un specialist care să te însoțească și să te ghideze în tot acest proces, cu integritate, cu respect și dăruire.”

👉 Te invităm să pui arta în slujba transformării vieții tale! Scrie-i acum Iulianei să te ghideze către răspunsurile potrivite ție! WhatsApp 0722 547 636.

Share:
Shopping Cart